Data viitoare cand iti iei o cafea de la Brewtiful, intreaba de unde provine.

Sunt sanse mari sa vina din Guatemala si sa nu tii in mana o simpla cana de cafea, ci o cana plina de povesti despre curaj si solidaritate! Afla in randurile de mai jos mai multe despre Red de Mujeres - “Reteaua femeilor” - o comunitate formata din femei producatoare de cafea din Guatemala.

Red de Mujeres: cafea si solidaritate

Peste 800 de femei guatemaleze, de varste diferite si vorbind peste opt dialecte locale, mayase, si-au unit fortele intr-o Retea a femeilor dupa ce zona lor a fost afectata de doua evenimente majore: brutalul razboi civil care a zdruncinat Guatemala timp de 36 de ani, intre 1960 si 1996, si criza cafelei care a afectat America Centrala la inceputul anilor 2000. Razboiul civil a lasat multe vaduve in urma lui, iar criza cafelei a determinat multi barbati sa isi paraseasca familiile si sa caute de munca departe de casa. Astfel, femeile din zona au fost nevoite sa inceapa sa exploateze singure fermele de cafea si sa o faca cat se poate de bine. Si-au unit puterile, au cerut ajutorul unei asociatii guvernamentale care sprijina producatorii, au experimentat si apoi practicat metode organice de cultivare a cafelei, au gasit cumparatori internationali si, in final, au izbutit: cafeaua produsa de ele a ajuns si in canile noastre, peste mari si tari, si spune mai departe povestea sutelor de femei curajoase.

Dar ce fel de cafea cultiva Red de Mujeres?

Ei bine, zona in care se gasesc fermele de care va povestim este ideala pentru cultivarea cafelei de calitate: are soluri fertile si o altitudine optima pentru speciile de arbori cum ar fi Pache, Bourbon, Cattura si Typica. Boabele de cafea obtinute aici sunt spalate prin metode organice si apoi lasate la uscat, urmand sa calatoreasca spre toate colturile lumii. Consumatorii se vor delecta cu o cafea minunata, cu note de zmeura, hibiscus, afine, ciocolata cu lapte, cu o dulceata proeminenta si o textura siropoasa. Exact motivele pentru care si noi, cei de la Brewtiful, am fost vrajiti de cafeaua Mujeres, care poarta cu ea tot farmecul Guatemalei.

Singura veste proasta pe care o avem este ca productiile fermelor sunt mici, asadar nu putem promite ca vei gasi aceasta cafea pe tot parcursul anului la Brewtiful. Garantam, insa, ca vom fi intotdeauna cu ochii pe recoltele lor si ca vom face tot posibilul sa iti punem cat mai des la dispozitie cafea Mujeres. Ah, si ar mai fi ceva: fiecare microlot de cafea are un gust unic. Chiar daca vom achiziona boabe si la urmatoarea recolta, e posibil ca gustul sa fie total diferit, pentru ca este influentat de multi factori, de la cantitatea de precipitatii pana la procesare.

Orice poveste frumoasa este fairtrade

 Noi, Brewtiful, ne-am propus ca intotdeauna, in afara de calitatea boabelor de cafea, sa dam atentie maxima si povestii producatorilor pe care ii alegem si sa nu fim niciodata indiferenti in fata impactului social pe care il au acestia. Te invitam si pe tine sa faci acelasi lucru si, de fiecare data cand te bucuri de un produs care vine dintr-un colt indepartat al Mapamondului, sa verifici eticheta si sa te asiguri ca este “fairtrade”, mai exact ca producatorii au primit un pret onest si corect. Acesta este detaliul cu care incepe orice poveste frumoasa!